Băile Govora este una dintre cele mai bogate staţiuni balneare în ape iodurate şi bromurate din Europa, iodul şi bromul fiind de origine organică. Profilul stațiunii este respirator și reumatismal.

Factorii naturali utilizaţi în cura balneo internă și/sau externă sunt:

  • ape minerale de mare concentraţie, iodurate, bromurate, sulfuroase, clorurate, sodice, hipertone;
  • ape minerale sulfuroase hipotone;
  • ape minerale bicarbonatate, sulfuroase, sodice, calcice, hipotone;
  • izvoare minerale pentru crenoterapie;
  • climatul continental cu influenţă mediteraneană, umiditate relativ constantă, temperature fără extreme şi usoară încărcare cu polenuri alergogene.

Beneficiul unui sejur într-o staţiune balneară, în cazul nostru, Băile Govora, constă de fapt în ruperea lanţului monoton al rutinei zilnice. În zona parcului şi a izvoarelor, aerul este puternic ionizat şi cu încărcătură bogată în ioni negativi cu efect bronhodilatator şi relaxant psihic, motiv pentru care se recomandă cura de teren în schema terapeutică.

Intreg procesul unei cure balneare este recomandat și atent supravegheat de medici primari balneologi, asistenți medicali de specialitate, fiziokinetoterapeuți și maseori.

Principalele efecte ale curei balneare pentru:

  1. Afecțiuni respiratorii:
  • umidificarea mucoasei tractului respirator;
  • vasodilataţie cu refacerea troficităţii mucoasei;
  • efect bacteriostatic prin interferarea metabolismului microbian;
  • favorizarea mucochineziei în sputele vascoase;
  • efect histaminopexic şi spasmolitic;
  • efect antiinflamator local;
  • ameliorarea deficitului creat prin eliminarea secreţiilor patogene;
  • creşterea rezistenţei la frig a mucoasei căilor respiratorii;
  • creşterea toleranţei la efort.
  1. Afecţiuni ale aparatului locomotor:
  • vasodilataţie în circulaţia periferică;
  • stabilizarea degradării cartilagiului articular;
  • efect decontractant;
  • creşterea mobilităţii articulare;
  • diminuarea durerii prin procesul de dinamizare a stazelor;
  • tonifiere musculară;
  • relaxare;
  • scădere ponderală.

Afecţiuni tratate la Băile Govora:

Nr. crt. Afecţiuni
1 O.R.L – inflamaţii (laringe, faringe, amigdale, sinusuri, ureche, etc):
Rinite alergice
Rinite atrofice-ozena
Rinosinuzite
Faringoamigdalite
Laringite
Micoze orofaringiene
Otite
2 Respiratorii – status post infecţii respiratorii repetate
Traheite – inflamaţii ale mucoasei traheale
Bronşite – cronice, asmatiforme şi tabacice
Traheobronşite
BPOC– bronhopneumopatia obstructivă cronică
Emfizem pulmonar
Astmul bronşic – reacţie alergică a căilor respiratorii
Bronșiectazia – boală cronică sau dobândită a bronhiilor
3 Reumatismale  degenerative  articulare:
spondilartrozele, coxartrozele, gonartrozele, artrozele mâinilor, artrozele picioarelor, artrozele umerilor
4 Reumatismale ale părţilor moi – periarticulare:
Entesomiopatiile – indiferent de localizarea lor, periartritele scapulohumerale, coxo-femurale, epicondilitele, exostoze
5 Reumatismale inflamatorii specifice:
spondiloartropatiile seronegative: spondilita anchilozanţă, poliartrita reumatoidă, poliartrita psoriazică, etc., (după remisia puseului acut)
6 Afecţiuni neurologice periferice:
nevralgii şi nevrite
7 Tratamente preventive  pentru pacienţii cu risc de a dezvolta o boală a sistemului locomotor, cardiovascular, respirator
8 Tratamente pentru combaterea stresului şi menţinerea stării de sănătate
9 Afecțiuni  metabolice – diabet zaharat, supraponderabilitate, gută – fără afecţiuni colaterale

Proceduri care se pot face în stațiune:

Nr. crt. Proceduri
1 Inhalaţii sulf/iod
2 Ultrasonoaerosoli sulf/iod
3 Pulverizaţii cu sulf şi iod
4 Electroterapie
5 Solux
6 Ultraviolete
7 Laser
8 Magnetoterapie
9 Kinetoterapie
10 Hidrokinetoterapie
11 Termoterapie
12 Masaj
13 Băi galvanice
14 Duş subacval
15 Hidroterapie în bazin
16 Infiltraţii
17 Cură de teren
18 Crenoterapie
19 Mezoterapie
20 Terapie Knippe
21 Terapie Gerovital

Bazele de tratament sunt dispersate în mai multe clădiri astfel:

Baza de tratament de la Hotel Palace cu: Centru Balneo – Spa (2 bazine, saună, sală de fitness, solar, salon masaj, aerosoli, electro, termo, hidroterapie, clinica de recuperare cardio – metabolică.

Baza de tratament de la Hotel Parc cu secţie de hidroterapie (căzi pentru băi minerale, duș subacval), aparatură pentru inhalaţii şi pulverizaţii, o secţie de electroterapie şi fizioterapie, sală de gimnastică medicală, masaj etc.

 Baza de tratament a  Hotelului Oltenia intrată în funcţiune în 1985, cu secţii de hidroterapie (căzi pentru băi minerale, aparatură pentru inhalaţii şi pulverizaţii), electro şi fizioterapie, duş subacval, masaj, saună, sală de gimnastică medicală, kinetoterapie.

Baza de tratament a Hotelului Belvedere, cu secţii de fizioterapie, electroterapie, masaj, saună, bazin de recuperare, sală fitness.

Baza de tratament de la Vila Lili:

BAZĂ DE TRATAMENT ȘI ÎNFRUMUSEȚARE:
AFECȚIUNI RESPIRATORII:

    • pulmonare – traheobronșite, bronșite astmatiforme, astm bronșitic, BPOC;
    • ORL – rinofaringite, sinuzite, laringite, amigdalite.

PROCEDURI: aerosoli, pulverizații, unde scurte, solux

SAUNA INFRAROȘU

CABINET MEDICAL ALERGOLOGIE – (cu programare prealabilă).
Consultații, testări cutanate, consultanță imunoterapie.

TERAPIE ANTI-AGING ȘI A RIDURILOR: mezoterapie, dermoporatie

Baza funcționează În tot cursul anului, inclusiv sâmbăta Și duminica.

Toate bazele de tratament sunt noi, dotate cu aparatură modernă şi personal specializat calificat.

Sari la conținut