BIBLIOTECA PUBLICĂ ”ALEXANDRU ILIESCU”

În jurul anului 1891, în Băile Govora funcţionează sporadic o secţie a “Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor” care avea şi o bibliotecă. La preluarea staţiunii în anul 1910 de “Societatea Govora-Călimăneşti” este organizată şi o bibliotecă în cadrul clubului de la “Hotel Palace”.

După anul 1948, în Băile Govora funcţionează o bibliotecă cu cca. 700 de volume având sediul la “Vila Silva” (fostă “1 Mai”) şi bibliotecari pe dl Mircea Ţigănilă şi dna Margareta Dabija.

În anul 1952 se înfiinţează Biblioteca publică din Băile Govora având ca bibliotecar pe dna Ileana Ghiurcă care lucrează în această funcţie până în anul 1982 când se pensionează.

Din anul 1970, biblioteca din Băile Govora devine bibliotecă orăşenească cu un fond de 26.000 de volume, asigurând necesităţile de informare şi de lectură, atât localnicilor, cât şi ale vizitatorilor veniţi în staţiune la odihnă şi tratament.

În Băile Govora au funcţionat de-a lungul timpului mai multe puncte de împrumut carte, aparţinând diverselor instituţii care îşi desfăşurau activitatea şi pe teritoriul oraşului: C.F.R, M.F.A., Ministerul Sănătăţii şi C.G.M. (ulterior transformat în C.C.S. – Consiliul central al sindicatelor). La punctul de împrumut de la “Vila Silva” bibliotecari erau dl Ştefan Dumitrescu şi dna Mariana Popa, iar mânuitor carte dl Eugen Cîmpeanu. La punctul de împrumut de la Hotel Palace bibliotecari erau d-na Alexandrina Popescu şi dna Elena Bodescu, iar mânuitor carte era dl Vasile Dobrin.

În anul 1977, după cutremurul din 4 martie biblioteca îşi mută sediul de la Casa de cultură în fosta vilă “Dr. Ţăranu” din str. Tudor Vladimirescu, nr. 174, unde funcţionează până în anul 2005.

Din anul 1962, lucrează ca bibliotecar şi dna Angela Nistor până în anul 1992 când se pensionează. După pensionarea în anul 1982 a dnei Ileana Ghiurcă, a fost încadrat bibliotecar dl Petre Tănăsoaica care a lucrat până în anul 1988, când este încadrată mânuitor carte dna Maria Cărpiniş. La plecarea acesteia în anul 1990, mânuitor carte este dna Mihaela Dolfi, iar după pensionarea dnei Angela Nistor, din anul 1992 bibliotecar este dl Valentin Dolfi.

Odata cu desfiinţarea punctelor de împrumut de la “Vila Silva” şi “Hotel Palace”, în anul 1977, fondurile de carte intră în fondul principal al bibliotecii orăşeneşti. Pe lângă colecţia de periodice, biblioteca are în momentul de faţă 56.000 de volume, cuprinzând enciclopedii, dicţionare, literatură ştiinţifică şi tehnică, beletristică şi cărţi cu autografele unor scriitori care au vizitat staţiunea.

În anul 2005 biblioteca a fost mutată la parterul Casei de cultură deoarece imobilul în care a funcţionat a fost revendicat şi câştigat în instanţă de către moştenitorii fostului proprietar.

Din anul 2014 biblioteca se mută la etajul fostei case de cultură, după reabilitarea clădirii, și i se atribuie numele de Biblioteca Publică ”Alexandru Iliescu”, după numele fostului proprietar al imobilului.

În anul 2014 biblioteca a fost admisă în programul ”Biblionet” fiind dotată cu calculatoare, conexiune Internet, imprimantă, videoproiector și ecran de proiecție. Astfel, turiștii, localnicii, copiii pot utiliza gratuit echipamentele din dotare pentru diferite activități pe care aceștia le desfășoară.

Program de lucru: Luni – Vineri 07:30 – 17:00

 

COLECȚIA DE ARHEOLOGIE, ARTĂ ȘI CARTE VECHE ROMÂNEASCĂ ”GHEORGHE PETRE-GOVORA”; MUZEUL BALNEAR BĂILE GOVORA

Din anul 1973, în cadrul instituțiilor cultural – educative ale județului Vâlcea, funcționează Muzeul din Băile Govora. Fondul muzeistic îl constituie “Colecția de arheologie carte și artă veche românească a preotului Gheorghe Petre – Govora”, care timp de peste trei decenii a cercetat plaiurile vâlcene și a adunat un bogat și interesant material arheologic, numismatic, obiecte de artă și carte veche românească.

În această acțiune se oglindește pasiunea și priceperea unui intelectual patriot, depozitar și fructificator științific al unor vestigii documentare ale trecutului nostru. În sprijinul acestei acțiuni, autoritățile județene și locale au pus la dispoziția noului lăcaș de cultură, o casă în centrul stațiunii.

Parterul clădirii inițiale care a găzduit colecția era compus din patru camere și este rezervat arheologiei, iar etajul conținea expoziția de carte veche românească, icoane pictate pe lemn și sticlă din secolele XVII-XIX și obiecte de artă creștină.

Colecția de arheologie conține peste 4000 de piese, începând cu perioada preglaciară reprezentată prin exponate fosile de mamut, ursus arctes și ursus spaeleos din paleoliticul superior, epoca neolitică, perioada de tranziție spre bronz, începutul și epoca bronzului clasic, prima și a doua epocă a fierului, precum și un bogat material arheologic ce documentează formarea, continuitatea și prezențe ale poporului român în hotarele lui firești.

Din anul 2013 colecția a fost mutată la parterul clădirii fostei case de cultură din strada Sfatului, odată cu biblioteca, după reabilitarea imobilului în cadrul unui proiect implementat de Primăria Orașului Băile Govora.

De asemenea, în aceeași clădire, la parter, a fost amenajat Muzeul balnear Băile Govora.  În cadrul acestuia sunt expuse imagini și documente care atestă dezvoltarea stațiunii balneare Băile Govora, precum și diverse obiecte de mobilier și medicale utilizate la diferite tratamente de-a lungul anilor.

Program de vizitare:

  • Vara: zilnic 10:00 – 18:00, luni închis
  • Iarna: zilnic 09:00 – 17:00, luni închis
0Shares
 
Skip to content