Stres, agitație, poluare, ritm nebunesc…. Uitați de ele, pentru că, odată ajunși în stațiunea Băile Govora, toate acestea vor părea că fac parte dintr-o lume îndepărtată. Aici veți găsi locuri unice și condiții menite să vă ofere o relaxare totală. Și tot aici vă puteți ocupa inclusiv de refacerea dumneavoastră fizică. Stațiunea balneo-climaterică Băile Govora este recomandată de specialiști pentru binefacerile apelor minerale și ale aerului. Apa minerală, bogată în iod, sulf, bicarbonați, calciu și concentrația sănătoasă a aerului sunt secretele unei bioterapii de excepție. Stațiunea este binecunoscută pentru confort și servicii, precum și pentru frumusețea peisajelor care taie respirația oricărui călător.

Stațiunea este azi o oază de liniște și sănătate, păstrând tradiția și punând în valoare în special ceea ce natura are de oferit.

De aceea, vom depune în continuare eforturi pentru a asigura turiștilor confort, servicii de calitate, oportunități de agrement și petrecere a timpului liber.

Prin urmare,

”Luați o pauză de la viața de zi cu zi. Odihniți-vă mintea și revigorați-vă trupul în acest mic colț de rai unde apele tămăduitoare se îmbină perfect cu aerul purificat de pădurile de un verde nemărginit și unde puteți descoperi secretele bioterapiilor de excepție”. 

Vă invităm, așadar, să redescoperiți Băile Govora – o oază de liniște și sănătate!


Filmul de mai jos a fost realizat în anul 2014 și a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013 în cadrul proiectului ”Dezvoltarea și consolidarea turismului în orașul Băile Govora prin promovarea potențialului turistic local”.

Este primul film de promovare a stațiunii Băile Govora în care au fost folosite filmări aeriene realizate cu ajutorul dronei și unul dintre cele mai complexe ca scenariu, regie și conținut. Filmul este, de asemenea, subtitrat în limbile engleză, franceză și germană. Versiunea în limba engleză poate fi urmărită aici … Celelalte versiuni urmează să fie încărcate în curând.

Filmul ”Băile Govora – Un popas de viata lunga!” a fost realizat în anul 1992 de Studioul Alexandru Sahia din București, finanțat de SC Băile Govora SA și este primul film de promovare a stațiunii realizat după anul 1989. Filmul a avut și versiuni în limba engleză și franceză.

0Shares

Skip to content