La aproximativ 15 km de stațiunea Băile Govora, pe DN67, se află orașul Horezu, binecunoscut centru al ceramicii românești. Aici se află ateliere ale unor ceramiști renumiți care au păstrat tradiția prelucrării lutului. La unele din aceste ateliere turiștii pot confecționa propriile obiecte de ceramică. Aici găsiți datele de contact ale ceramiștilor producători din Horezu.

Zona depresionară Horezu este un adevărat leagăn al culturii populare românești, unde, de-a lungul timpului, talentul, frumuseţea spirituală și hărnicia localnicilor au dat naștere la numeroase obiceiuri, tradiţii și meșteșuguri care dăinuie și astăzi. Dintre cele mai cunoscute meșteșuguri care au adus faima acestui ţinut se numără modelarea și decorarea vaselor din lut, ţesăturile, broderiile, cusăturile, prelucrarea artistică a lemnului, etc.

Olăritul este o ocupaţie veche ce se practică încă din vremuri străvechi, mărturie stând frumoasele vase de ceramică din epoca neolitică, epocă în care pe teritoriul României s-a dezvoltat o civilizaţie remarcabilă.

Olăritul este o activitate ce presupune forţă fizică. Este o muncă obositoare ce presupune îndemânare și diverse cunoștinţe în domeniul ceramicii și prelucrării lutului. Orice greșeală în procesul de execuţie poate avea drept consecinţă distrugerea vasului, de aceea, olăritul este un meșteșug realizat preponderant de bărbaţi, femeile ajutând mai mult la decorat.

Barbaţii scot lutul din locuri speciale, îl aduc în gospodărie și îl frământă cu mâinile, picioarele, sau cu un ciocan mare de lemn, amestecându-l cu apă. Pasta astfel obţinută se curăţă de impurităţi, se face bulgări și apoi se lucrează la roată.

Roata e formată din două discuri, unul mai mic sus și unul mai mare în partea de jos, acestea fiind unite printr-un ax vertical. Pe discul de sus se pune bulgărele de pământ, iar discul de jos este mișcat de olar, acesta imprimându-i cu piciorul o mișcare circulară destul de rapidă. Astfel, roata se învârtește, obţinându- se forme circulare cu contur regulat.

Formarea vasului necesită o tehnică deosebită și o viteză de lucru mare, pentru că pasta nu trebuie să se usuce (uneori forma vasului se realizează chiar în 40–50 de secunde). După modelare, vasele se lasă la uscat câteva zile, la umbră și apoi se ard în cuptoare speciale, după ce au fost în prealabil ornamentate și eventual smălţuite (la blide se smălţuiește numai partea interioară și marginile).

Cea mai răspândită tehnică de decoraţie folosește un corn de vită având în vârf o pană de gâscă. Culoarea se scurge, prin corn, prin pana de gâscă. Funcţionează ca o veritabilă peniţă. De asemenea, decorurile fine se pot obţine folosind un beţișor din fire de păr de porc mistreţ.

Un alt tip de decoraţie se obţine prin zgârierea cu un vârf metalic a vasului după înmuierea sa în substanţa colorantă, apărând astfel culoarea pastei. Toate culorile folosite sunt naturale. Cromatica vaselor de ceramică păstreaza tradiţii străvechi.

Horezu e celebru pentru lutul roșcat, cu o cromatică individuală, nemaiîntâlnit prin alte părţi. Ceramica de Horezu se poate recunoaște, în primul rând, după motivele simbolice folosite. Modelele sunt delicate și totuși puternice ca simbolistică, de natură:

  1. zoomorfă: cocoșul, porumbelul, peștele. Cântecul cocoșului, emblema ceramicii de Horezu, anunţă victoria Soarelui și a luminii asupra nopţii și întunericului. Din aceeași categorie fac parte porumbelul și peștele, ambele simboluri ale creștinismului.
  2. vegetală: ciorchini, frunze, trifoi (norocul), vrejuri, brăduţi (simbolizează nemurirea) sau bobocii de trandafiri, spicul de grâu (prosperitate).
  3. geometrică: Soluţiile plastice adoptate de meșterii din zona Horezu sunt bazate pe repetiţie, alternanţă și simetrie: cercuri, spirale, linii concentrice. Caracteristica principală a ornamenticii geometrice a Horezului o constituie îmbunătăţirea elementelor simple (puncte, linii) constatându-se preferinţa accentuată pentru linii curbe. Elementele geometrice folosite ca motive decorative sunt: – puncte cu variante ce decurg din tehnica executării (picături scurse și virgule) – linii scurte paralele, fie drepte, fie ondulate (în acest din urmă caz apare «altiţa») -cercuri spirale, zig-zag-uri (întrerupte sau continue) -semicercuri, asemenătoare unor arcade de mai mici dimensiuni, uneori așezate separat unele de altele, alteori legate, fie alături, fie suprapuse. – linii ondulate (așezate cel mai des pe gura vasului)
  4. altele: tradiţionale brâncovenești, spirala (care simbolizează vârtejul vieţii), ornamente cosmoforme precum steaua și soarele, coada de pâun, șarpele casei sau pomul vieţii.

Toate motivele apar pe cele trei sectoare ornamentale ale vaselor – fundul, pereţii și buza, iar când este vorba de căni, ulcioare, amorfe, ornamentul apare pe pereţii exteriori, buză și coadă. În genere pe fiecare plan întâlnim alt șir de ornamente, procedeu ce scoate în relief înclinarea diferită a planurilor.

Sunt 2 moduri de grupare a motivelor (specifice de altfel ceramicii românești): compoziţia circulară și compoziţia radială. În prima categorie motivele sunt dispuse în cercuri concentrice pornind din preajma unui punct central așezat pe fundul vasului. În a doua categorie se grupează în forma unei stele.

Gruparea stelară are grade diferite de complexitate, pornind de la forma simplă în trei colţuri și ajungând la figuri de stele cu 10 sau 12 colţuri, trepte de tranziţie către gruparea circulară.

Se remarcă tendinţa de a încadra contururile prea tăioase printr-un al doilea chenar (prin puncte, mici cercuri așezate paralel cu conturul tăios). Toate aceste procedee sunt folosite cu scopul de a crea o zonă de tranziţie între motiv și câmpul fondului și care au evident efect artistic.

În raport cu funcţia și destinaţia obiectului se folosesc aceleași semne: o anumită categorie de motive împodobește oalele folosite zilnic, al cărui conţinut trebuia protejat de duhurile rele, boli etc. Pe vasele de caracter cultural folosite numai la nuntă apar motive legate de fecunditate, iar vasele destinate înmormântării și pomenirii morţilor, aveau un repertoriu decorativ dominat de simbolul sufletului.

Meșteșugul olăritului folosea în primul rând în alimentaţie, dar ceramica este folosită și în scop decorativ, în construcţii sau pentru anumite ritualuri. În locuinţa ţărănească se găsește o varietate de vase de lut – oale, ulcioare, căni, străchini, chiupuri, blide, oale pentru ţinut laptele, oale enorme în care se pregătea mâncarea pentru sărbătorile religioase, vase pentru flori, statuete, fluiere, jucării etc.

Vasele smălţuite, bogat ornamentate și frumos colorate se folosesc și în scopuri practice, dar și la decorarea interiorului. Deosebite sunt obiectele lucrate cu ocazii speciale, cum ar fi marile ulcioare de nuntă.

Coordonate GPS: 45.144220, 24.003483

Sari la conținut